Atât peptidele, cât și retinolul sunt frecvent utilizate în produsele de îngrijire a tenului, datorită proprietăților remarcabile ale acestora de combatere a ridurilor. Însă care dintre aceste ingrediente este un antirid mai eficient? Vom aborda în detaliu această întrebare în articolul nostru, explorând beneficiile și efectele secundare ale fiecăruia.
Peptide vs. retinol: care ingrediente sunt mai eficiente în reducerea ridurilor?
Atât peptidele, cât și retinolul sunt ingrediente puternice în lupta împotriva îmbătrânirii, fiecare având un mod propriu de acțiune. Peptidele sunt legături scurte de aminoacizi, care intră în structura proteinelor. În piele, au rol de a stimula celulele să producă mai mult colagen și elastină. Practic, ele furnizează pielii nutrienții necesari pentru ca aceasta să-și mențină elasticitatea și fermitatea.
Pe de altă parte, retinolul – pe care îl regăsești sub formă stabilizată în produsele din gama dedicată Gerovital H3 Retinol – este o formă de vitamina A, renumită pentru proprietățile sale anti-aging. Prin modul său de acțiune, retinolul ajută practic pielea să se autoregenereze, din interior. Mai exact, accelerează ritmul de îmbătrânire a celulelor epidermei, ceea ce ajută la eliminarea celulelor moarte și la apariția unui strat nou de piele.
Astfel de procese contribuie la reducerea vizibilă a ridurilor și la ameliorarea texturii pielii. Cum alegi însă între produsele cu retinol, și cele cu peptide din gama Gerovital Must Have? Ei bine, răspunsul depinde de nevoile specifice ale pielii, toleranța la ingrediente active și obiectivele individuale de îngrijire a pielii.
Când să alegi creme sau seruri cu peptide?
- când vrei să reduci ridurile, liniile fine și să îmbunătățești elasticitatea tenului. Prin creșterea producției de colagen, peptidele au efect aging și ajută la reducerea ridurilor;
- dacă tenul tău are nevoie de un boost de hidratare și luminozitate: cele 4 tipuri de peptide pe care le regăsești în Serul antirid și fermitate 10% Peptide, de pildă, acționează sinergic pentru a crește hidratarea pielii, în cazul unui ten tânăr;
- dacă ai un ten obosit, deshidratat, predispus la neuniformități sau pete – peptidele contribuie activ la îmbunătățirea texturii pielii, dar și elasticitatea sau diminuarea ridurilor, în cazul unui ten matur;
- dacă ai un ten sensibil, iritat, inflamat – proteinele de origine vegetală din seruri oferă calmare unui astfel de ten;
- dacă vrei să-ți protejezi tenul de efectele negative ale factorilor de mediu și de stresul oxidativ.
Așadar, dacă vrei să te bucuri de un ten cu aspect vizibil îmbunătățit și cu liniile fine și riduri reduse, poți introduce în rutina ta de îngrijire de la începutul zilei serul cu 10% peptide și Squalan. Continuă apoi cu Crema hidratantă 1% Peptide, cu o textură catifelată pe care o vei adora! Aceasta va conferi uniformitate tenului și îl va proteja împotriva factorilor de mediu nocivi.

Când te ajută produsele cu retinol? Rolul său în îngrijirea pielii
Retinolul, pe de altă parte, are și el proprietăți antioxidante remarcabile.
- retinolul stabilizat, pe care îl regăsești în cremele antirid din gama Gerovital Retinol, ajută la reducerea semnelor vizibile ale îmbătrânirii, cum ar fi ridurile și liniile fine;
- în plus, retinolul contribuie la reducerea petelor de vârstă și la îmbunătățirea texturii pielii;
- practic, un produs antiaging cu retinol va oferi pielii tale un boost antirid eficient și rapid! Încorporarea retinolului sub formă de film molecular va putea livra pielii retinol pur stabil, cu o putere de penetrare crescută în profunzimea dermului;
- poți începe utilizarea unei creme sau a unui ser de față cu retinol încă de la vârsta de 20-25 de ani, atunci când observi apariția primelor linii fine sau riduri pe frunte sau în jurul buzelor.
Cu toate acestea, retinolul poate provoca iritații, uscăciune sau roșeață, în special la începutul utilizării. Este recomandat să începi cu o concentrație mai mică și să mărești treptat utilizarea sa, pentru a permite pielii să se adapteze. De asemenea, este important să folosești protecție solară adecvată, deoarece retinolul poate face pielea mai sensibilă la soare. În general, este de preferat să aplici produsele cu retinol seara, când pielea este în proces de regenerare, în special în anotimpurile cu soare.
Așadar, ce alegi între peptide sau retinol?
În final, alegerea depinde de nevoile individuale ale pielii tale și de toleranța acesteia la diverse ingrediente. În funcție de tipul de piele și de problemele specifice cu care te confrunți, un ingredient poate fi mai potrivit decât celălalt.
Peptidele sunt recunoscute pentru proprietățile lor de hidratare și de îmbunătățire a elasticității pielii, dar și pentru capacitatea de a stimula producția de colagen. Pe de altă parte, ele pot provoca reacții alergice la unele persoane.
Retinolul este un ingredient cu rezultate semnificative în reducerea ridurilor și a liniilor fine. Cu toate acestea, poate provoca uscăciune și iritații, în special în primele săptămâni de utilizare.
Dacă ai pielea uscată și fără elasticitate, peptidele sunt o alegere excelentă. Pentru pielea cu semne vizibile de îmbătrânire, retinolul este mai eficient. Peptidele sunt mai blânde cu tenul. Retinolul este mai puternic și poate provoca efecte secundare mai intense. În schimb, retinolul nu este recomandat pentru persoanele cu piele sensibilă, femeilor însărcinate sau care alăptează; în aceste cazuri, peptidele ar putea fi o alternativă mai sigură. Este recomandat un test cutanat înainte de a începe utilizarea oricărui nou produs de îngrijire a pielii, iar astfel îi vei putea oferi pielii tale exact ceea ce i se potrivește!
Inapoi la lista de articole