Meniu companie

Farmec donează 60.000 de produse de igienă personală prin campania „Farmec din inimă pentru cei de alături”

5% din veniturile magazinelor de brand fizice și online din perioada 15 martie – 15 aprilie vor fi direcționate către Crucea Roșie Română

Farmec, una dintre cele mai mari companii românești, lansează platforma de CSR „Farmec din inimă pentru cei de alături”, prin care va implementa pe termen lung acțiuni de susținere a refugiaților ucraineni din România. Programul va angrena atât asociații non-profit partenere, cât și consumatorii.

Compania Farmec donează 60.000 de produse de igienă, precum geluri de duș, șampoane, săpunuri, pastă de dinți, creme pentru copii, deodorante și dezinfectanți către centrele de refugiați ucraineni de pe teritoriul României, dar și către organizațiile cu misiune umanitară în Ucraina. Primele produse au fost deja distribuite, cu ajutorul asociațiilor Fundația FARA, SOS Satele Copiilor, Yuppi Camp, Asociația Umanitară Concordia și Fundația Serafim. În plus, 5% din veniturile înregistrate în perioada 15 martie – 15 aprilie pe canalele proprii, respectiv în magazinele Farmec și Gerovital și prin platforma de e-commerce, vor fi donate către cauza cetățenilor ucraineni, printr-un parteneriat cu Crucea Roșie Română.

Farmec lansează un apel la solidaritate și către consumatorii magazinelor proprii și încurajează donarea de sânge, o nevoie stringentă și permanentă atât în țara noastră, cât și în Ucraina. Astfel, compania răsplătește fiecare donație de sânge, indiferent de destinație, cu un voucher în valoare de 30 lei în toate cele 30 de magazine de brand din țară, oferit în baza dovezii de donare, în lunile martie și aprilie.

„Implicarea socială face parte din valorile fundamentale ale companiei Farmec. Am încercat mereu să ajutăm acolo unde am identificat cea mai mare nevoie și unde am putut contribui eficient cu resursele noastre. La fel considerăm că avem o misiune importantă în criza umanitară declanșată de războiul din Ucraina, care ne afectează pe toți, la toate nivelurile. Astfel, am gândit această platformă de CSR pe termen lung, prin care nu doar contribuim cu resurse materiale pentru a ameliora situația celor direct afectați, ci și încurajăm implicarea civică a oamenilor, răsplătindu-i în magazinele noastre”, a declarat Liliana Popa, PR Manager Farmec.

Despre Farmec S.A.

Farmec S.A. este una dintre cele mai mari și cu tradiție companii din România. Portofoliul companiei impresionează o lume întreagă prin produse moderne, concepute în laboratoare performante. Compania are certificare internațională GMP și comercializează produsele din portofoliu în aproximativ 30 țări.

În martie 2021, rețeaua de magazine de brand deținute de Farmec cuprinde 8 magazine Farmec, localizate în Cluj-Napoca, Arad, Brașov, Sibiu, Târgu Mureș și Timișoara, 22 magazine Gerovital, care se găsesc în București, Brașov, Constanța, Cluj-Napoca, Timișoara, Craiova, Ploiești, Suceava, Iași, Piatra Neamț, Galați, Oradea, Sibiu, Târgu Mureș și Râmnicu Vâlcea.

Pentru a fi la curent cu noutăți legate de brandurile din portofoliul Farmec, sfaturi utile din partea specialiștilor, surprize și concursuri, puteți urmări conturile de social media:

Facebook: www.facebook.com/farmec.romania  

Instagram: www.instagram.com/farmec  

Site şi magazin online: www.farmec.ro