Meniu companie

Farmec relansează gama de produse dermatocosmetice Gerovital H3 Derma+ cu o nouă imagine și cu tratamente complete pentru diverse sensibilități și probleme ale tenului, pielii și părului

Produsele pentru față, corp și păr din gama Gerovital H3 Derma+ sunt disponibile la raft structurate pe opt scheme de tratament, ușor de identificat după codul de culoare

Cluj-Napoca, 8 iunie 2023 – Farmec, cel mai mare producător român de cosmetice, relansează gama de dermatocosmetice Gerovital H3 Derma+ și introduce în portofoliu nouă produse noi. Ca urmare a rebrandingului, produsele din gamă sunt structurate în opt scheme de tratament special create și adaptate diferitelor sensibilități și probleme specifice ale tenului, pielii și părului și pot fi ușor identificate la raft în baza unui cod de culoare asociat fiecărei scheme.

În linie cu tendințele consumatorilor, mult mai atenți la produsele pe care le utilizează și tot mai educați cu privire la ingredientele active și la rolul lor în îngrijirea personală, noile produse din gamă integrează un număr restrâns de ingrediente active, în cantități optime pentru a genera rezultate. Formula este una brevetată, în concentrații optime, cu extracte Ecocertificate. Produsele din gama Gerovital H3 Derma+ sunt realizate având la bază structuri și formulări biomimetice, ce întăresc proprietățile naturale de protecție a pielii.

Printre produsele noi sau cele care au trecut prin modernizări de formulă în linie cu ultimele descoperiri din industrie se numără: crema hidratantă corectoare uniformizantă, crema hidratantă calmantă, crema hidratare intensă contur ochi, ser concentrat cu aplicare locală, ser antirid cu vitamina C în concentrație de 10%, ser antiage ceramide booster, crema ultra hidratantă și emolientă pentru mâini, apa micelară și fiolele cu ser concentrat antirid, acestea din urmă beneficiind de o formulă brevetată.

Mai mult, pentru a veni în ajutorul consumatorilor, ambalajele produselor integrează coduri de culoare, care ajută la identificarea mai ușoară a rutinei necesare în funcție de nevoile specifice, precum deshidratare, leziuni, sensibilități ale pielii și scalpului, cuperoză, acnee, alopecie sau riduri. 

„Gerovital este definit prin inovație, prin formule optimizate nevoilor consumatorilor, dar și printr-o constantă căutare de perfecționare. Astăzi vorbim despre rebrandingul gamei Gerovital H3 Derma+, prin care ne dorim să fim alături de consumatorii noștri cu produse care integrează cele mai noi descoperiri din dermatocosmetică, dar și să îi ajutăm în identificarea mai facilă a unor scheme de tratament care împreună acționează pentru rezultatul dorit. Ne propunem, astfel, să continuăm să rămânem în preferințele consumatorilor noștri și să ne menținem în top 10 branduri pe nișa de dermatocosmetice”, a declarat Claudia Pălăcian, Manager de Produs Farmec.

Gama Gerovital H3 Derma+ dispune de produse de înaltă calitate și performanță, testate dermatologic, care conțin ingrediente dedicate îngrijirii tuturor tipurilor de afecțiuni. Produsele pot fi găsite la raft în farmaciile partenere și în magazinele de brand Farmec și Gerovital. Mai multe detalii despre produsele din gamă, acțiune și mod de utilizare sunt disponibile pe www.gerovitalderma.ro.

Despre Farmec S.A.

Farmec S.A. este una dintre cele mai mari și cu tradiție companii din România. Portofoliul companiei impresionează o lume întreagă prin produse moderne, concepute în laboratoare performante. Compania are certificare internațională GMP și comercializează produsele din portofoliu în aproximativ 30 țări.

În luna iunie 2023, rețeaua de magazine de brand deținute de Farmec cuprinde 9 magazine Farmec, localizate în Cluj-Napoca, Arad, Brașov, Sibiu, Târgu Mureș, Timișoara, Sighișoara şi 18 magazine Gerovital, care se găsesc în București, Brașov, Constanța, Cluj-Napoca, Timișoara, Craiova, Ploiești, Galați, Oradea, Sibiu, Târgu Mureș. La cele 27 magazine de brand se adaugă alte două magazine de franciză – magazinul Farmec din Baia Mare și magazinul Gerovital din Pitești.

Pentru a fi la curent cu noutăți legate de brandurile din portofoliul Farmec, sfaturi utile din partea specialiștilor, surprize și concursuri, puteți urmări website-ul și conturile de social media:

Facebook: www.facebook.com/farmec.romania

Instagram: www.instagram.com/gerovital.romania      

Tiktok: www.tiktok.com/@gerovital.romania   

Site şi magazin online: www.farmec.ro   

Blog cu informații de specialitate: www.gerovitalderma.ro