Meniu companie

Ghid de expunere la soare

Pentru a profita din plin de razele soarelui, fără ca acesta să abuzeze de noi şi fără să ne privăm de beneficiile sale pozitive, iţi recomandăm să ai încredere în produsele cu protecţie solară Gerovital.

Beneficiile soarelui:

  • creşte buna dispoziţie, optimismul, înlătură depresia, creează o stare generală de bine -prin producţia de serotonină
  • constituie stimul pentru sinteza de vitamina D, întăreşte oasele, previne osteoporoza
  • întăreşte sistemul imunitar
  • ameliorează acneea şi previne apariţia coşurilor;

Riscurile expunerii neprotejate la soare:

  • apariţia pigmentaţiilor nedorite de pe faţă, a pistruilor, a deshidratării
  • uscarea şi îmbătrânirea prematură a pielii, sensibilizarea pielii la soare
  • arsuri solare, insolaţie
  • dezvoltarea unor cancere cutanate
  • o expunere exagerată la soare oboseşte foarte mult organismul, sistemul cardiovascular şi secătuieşte depozitele energetice

Ce este bronzul?

Bronzul este reacţia de apărare a pielii la expunerea la ultraviolete. Epiderma reacţionează la acest tip de agresiune prin deshidratare şi prin producerea de melanină, substanţa care determină pigmentarea pielii.

Ce sunt razele UV?

Razele UVB: sunt cele care acţionează la suprafaţa pielii, responsabile de îngroşarea pielii, apariţia eritemului şi a arsurilor solare (efectele lor sunt imediate).
Razele UVA: sunt cele care acţionează în profunzime, principalele responsabile de îmbătrânirea prematură a pielii, de apariţia ridurilor profunde , determină deteriorarea fibrelor de colagen şi elastină din derm (efectele lor nu sunt imediate, se văd în timp).

Ce este FP-ul?

Reprezintă indicele de protecţie, adică gradul de eficacitate al podusului în apărarea de razele soarelui (UVB.

Recomandari de expunere solară:

  • Alege protecţia adecvată în funcţie de fototipul tău (piele-păr-ochi), de climă, de anotimp şi de latitudine ; dacă ai îndoieli, optează pentru un factor de protecţie mai înalt.
  • Nu te expune la soare prea mult în primele 2-3 zile de plajă şi creşte treptat timpul de expunere.
  • Aplică întotdeauna produsul cu cca 15-20 minute înainte de expunerea la soare.
  • Utilizează un produs de protecţie solară chiar dacă stai sub umbrelă sau chiar dacă cerul e parţial acoperit cu nori.
  • Foloseşte zilnic un produs cu factor de protecţie, chiar şi cand ieşi cu treabă in oraş. O expunere scurtă de 30 minute în soare puternic poate provoca agresiuni ireparabile asupra feţei.
  • Nu utiliza parfum sau apă de toaletă pe bază de alcool înainte de expunerea la soare.
  • Evită expunerea la soare între orele 11 si 15, razele solare sunt foarte nocive, dacă e necesar să te plimbi în soare este recomandat să foloseşti produse cu filtru mare de protecţie.
  • Nu expune la soare sugarii şi copiii mici.
  • Foloseşte protecţie vestimentară (pălărie, ochelari de soare, tricou).
  • Reaplică frecvent (la cca 2 ore) şi din abundenţă (mai ales după baie, în caz de transpiraţie sau după ştergerea cu prosopul).
  • Hidratează-te, consumă cel puţin 2 litri de lichid pe zi.
  • Nu consuma în exces cafea, ceai şi alcool.
  • Există unele medicamente interzise la plajă, atenţie sporită la expunere în cazul în care te afli sub tratament cu: antibiotice, antidiabetice, anxiolitice, antidepresive, somnifere, produse hormonale, anticanceroase, diuretice.
  • Nu te mai expune la soare daca manifesti orice fel de alergie solara, consultati insa un medic dermatolog.
  • Nu te baza pe faptul ca ai apelat la solar sau autobronzant înainte de a te expune la soare. Bronzul artificial nu te fereşte de arsuri şi riscul de cancer de piele dacă nu te protejezi.
  • Consumaţi fructe şi legume din belşug.
  • Convinge-ţi partenerul de viaţă să folosească un produs cu factor de protecţie în timpul activităţilor practicate în aer liber.

ŞTIAŢI CĂ?

  • Pielea este cel mai mare organ al corpului?
  • 90% din cazurile de îmbătrânire prematură a pielii sunt cauzate de expunerea solară excesivă.
  • Cremele solare se aplica inainte de cremele hidratante si de machiaj?
  • SPF 30 filtreaza 96-97% din raze?
  • la fiecare 300 m crestere in altitudine,puterea UV creste cu 4%?
  • Pe parcursul băilor de soare intense avem nevoie de suplimente cu doza mare de vitamina C, E, A, Zinc sau Seleniu?
  • În cazul arsurilor solare nu trebuie folosite cremele grase?
  • UVA –ul trece prin sticla?
  • Expunerea la soare din copilărie poate distruge ireversibil capacitatea de regenerare a pielii?

MITURI
Adevărat

  • Ochelarii de calitate au protecţie UVA şi UVB.
  • Pănă la 18 ani acumulăm jumătate din expunerea la soare din întreaga viaţă.
  • O singură arsură din tinereţe poate duce peste ani la consecinţe serioase.
  • Ultravioletele din solar pot cauza riduri sau cancer de piele.
  • Cele mai frecvente arsuri solare sunt de gradul I şi de gradul II.
  • Sticla te protejează de UVB insa nu si de UVA.

Fals

  • Nu poţi să te arzi cât e înnorat.
  • Nu te poţi arde dacă eşti în apă.
  • Pielea inchisa la culoare nu se arde.
  • Ochelarii de soare sunt destinaţi zilelor toride sau celor de după nopţile pierdute.
  • Copiii au nevoie de o expunere îndelungată la soare, altfel vor dezvolta o carenţă de vitamina D.
  • E nevoie de cel puţin 30 de minute ca să te arzi.
  • O aplicare de cremă solară dimineaţa e suficientă.
  • Umbra este una din cele mai bune protecţii împotriva soarelui.

Pentru a profita din plin de razele soarelui, fără ca acesta să abuzeze de noi şi fără să ne privăm de beneficiile sale pozitive, iţi recomandăm să ai încredere în produsele cu protecţie solară Gerovital.

Inapoi la lista de articole

Cuprins