Meniu companie

Pete maronii pe piele: cum le estompezi?

Apariția unor pete maronii pe piele poartă numele de melasmă. De asemenea, acestea sunt cunoscute și drept cholasmă și reprezintă, de fapt, o hiperpigmentare a pielii. Hiperpigmentarea apare ca un efect al activității intense desfășurate la nivelul melanocitelor, adică al celulelor care produc melanina, pigmentul natural al pielii.
Petele maronii pe piele au diverse cauze, în funcție de care se alege și cel mai potrivit tratament.

Cauzele hiperpigmentării

Factorii de risc ai melasmei sunt aceia care favorizează hiperactivitatea melanocitelor. Printre aceștia se numără:

  • Expunerea prelungită la soare, în afara orelor recomandate de medicii dermatologi. Pentru a preveni petele maronii ce pot să apară ca urmare a băilor de soare, este indicată folosirea zilnică a unor creme cu factor de protecție solară potrivită tipului tău de piele.
  • Contactul cu substanțe chimice (precum betaxofolul sau minociclina) care stimulează producția excesivă de melanină.
  • Folosirea unor scrub-uri foarte agresive cu pielea, care pot înlesni arsurile solare.
  • Tratamentele hormonale, inclusiv administrarea contraceptivelor.
  • Activitatea deficitară a ficatului poate cauza, de asemenea, apariția petelor maronii la nivelul pielii.
  • Stresul emoțional contribuie la apariția semnelor hiperpigmentare.

Femeile sunt mult mai predispuse decât bărbații la hiperpigmentări ale pielii. În special, acestea apar pe perioada sarcinii.

Petele maronii pot apărea nu doar pe ten, dar și pe decolteu, spate, coaste, gambe sau mâini.

Tratamente naturiste pentru petele maronii

Amestec de fiole cu Vitamina C pentru tratament pete maronii si felii proaspete de portocale pe masa albăPentru estomparea simptomelor melasmei poți încerca, mai întâi, tratamentele naturiste. Zeama de lămâie, pasta din papaya, cea din ananas sau cea din cartof ras se pot dovedi extrem de eficiente. Aceleași efecte le vei obține folosind uleiul de măsline, gelul de aloe vera sau un amestec din lapte bătut și suc de roșii.
Prepară o mască folosind oricare dintre fructele și legumele enumerate mai sus și aplic-o pe zona afectată. Las-o să acționeze timp de jumătate de oră, iar mai apoi clătește cu apă călduță.

Tratament topic cu soluții pentru tratarea hiperpigmentării

Pe lângă aceste remedii naturiste, există și o mulțime de produse speciale disponibile în farmacii care pot ameliora intensitatea petelor maronii. Acidul azelaic, vitamina C, acidul kojic sau hidroquinone sunt cele mai eficiente ingrediente active din componența produselor dedicate ameliorării melasmei. Pe lângă folosirea constantă a acestora, e necesar să adopți o rutină strictă de îngrijire, exfoliindu-ți tenul cu regularitate. În acest mod, vei stimula regenerarea celulelor care vor reda strălucirea și luminozitatea tenului.

Tratatarea hiperpigmentărilor se poate realiza și cu ajutorul unor proceduri cosmetice moderne. Tratamentul non-invaziv cu lumină intens pulsată sau peeling-ul cu laser superficial favorizează rejuvenarea țesutului cutanat.

Sfaturi pentru prevenirea hiperpigmentării

  • Folosește, de fiecare dată când ieși din casă, o cremă cu factor de protecție. Radiațiile solare reprezintă o amenințare pentru sănătatea și frumusețea pielii, indiferent de anotimp.
  • Evită băile de soare în intervalul orar 11:00-16:00, deoarece, în acest interval razele soarelui sunt foarte puternice și, implicit, foarte nocive.
  • Nu aplica parfumul direct pe piele, deoarece aceste produse conțin alcool, ingredient care estompează substanțele active ale cremei cu SPF.

Dacă te confrunți cu problemele inestetice cauzate de melasmă, îți recomandăm produsele destinate corectării imperfecțiunilor pigmentare de la Farmec. Cremele pentru uniformizarea pielii conțin o serie de ingrediente active precum complexul AHA, arbutină, vitamina C și niacinamidă, care estompează petele maronii.

Inapoi la lista de articole

Cuprins