Meniu companie

Povestea Anei Aslan, femeia care a învins bătrâneţea

Gerovital H3 este unul dintre cele mai cunoscute branduri româneşti, alături de numele Anei Aslan, cea de la care porneşte povestea Gerovitalului şi care a înfiinţat primul institut de geriatrie din lume. Organizaţia Mondială a Sănătăţii a recomandat ulterior modul de organizare a institutului pentru toate institutele similare, din întreaga lume.

în 1952, Ana Aslan a preparat vitamina H3, un produs a cărui formulă avea la bază procaina, cunoscută până atunci doar că anestezic local. Ana Aslan a studiat modul în care procaina putea fi folosită în lupta împotriva îmbătrânirii şi a găsit compoziţia care să valorifice efectele acesteia asupra frumuseţii. Conceptul Gerovital H3 a fost introdus pentru prima dată în 1957, la Verona, în Italia, cu ocazia Congresului Internaţional de Gerontologie.

Curând, nouă formulă antiîmbătrânire a fost încredinţată de către celebra cercetătoare companiei Farmec din Cluj-Napoca, pentru a începe producţia unor creme cosmetice antirid, în serie. În anul 1967, a fost realizată prima cremă Gerovital H3 în laboratoarele Farmec. Crema nu doar regenera epiderma, dar reuşea să menţină procesele metabolice specifice pielii tinere, la persoanele în vârstă.

Produsele Gerovital H3 au devenit rapid cunoscute în numeroase ţări. De istoria Gerovitalului se leagă numele unor celebrităţi că Marlene Dietrich, Claudia Cardinale, Jacqueline Kennedy, Charile Chaplin, Salvador Dali, care au venit la Bucureşti pentru a beneficia de efectele Gerovitalului.

Ana Aslan, cea care a încredinţat drepturile de producţie a cremelor Gerovital fabricii Farmec, a fost mulţi ani consilierul ştiinţific al companiei şi este în continuare patronul său spiritual. Produsele Gerovital H3 şi sigla companiei sunt marcate cu semnătura sa.
În 2008 Farmec își consolidează marca Gerovital prin achizitionarea drepturilor deţinute asupra ei de către compania Gerovital Cosmetics.

Prin acțiunea sa, complexul anti-îmbătrânire GH3, conținând Acid Hialuronic, Extract de castraveți și Vitamina E, aduce pielea matură cât mai aproape de modul de funcționare al pielii tinere.

Farmec a făcut din Gerovital H3 o adevărată marcă de succes, pe care o deţine şi astăzi în portofoliu, într-o formulă reînnoită. Cremele Gerovital H3 sunt printre puţinele produse 100% româneşti care şi-au păstrat notorietatea, fiind exportate, în număr mare, în ţări din Europa, Asia şi America de Nord. Gama are efecte asupra pielii îmbătrânite, dar şi asupra pielii care nu a îmbătrânit încă şi vrea să se menţină aşa.

La mai bine de o jumătate de secol de la realizarea sa, Gerovital rămâne în continuare o marcă de referinţă în lupta antiaging, un produs reinventat, care se adaptează vremurilor, dar păstrează în semnătura olografă a Anei Aslan un aer de tradiţie şi valoare.

Inapoi la lista de articole

Cuprins