Meniu companie

Aur, Argint şi Un Bronz Perfect

Cluj-Napoca, 5 iunie 2012 – Farmec lansează promoţia naţională Aur, Argint şi un Bronz Perfect, prin care donează un procent din vânzările generate de Gerovital Sun, echipei Olimpice a României. Promoţia face parte din campania „Hai să aducem România acasă”, prin care Farmec susţine Echipa Olimpică a României la Jocurile Olimpice de la Londra, ca Sponsor Principal.
Promoţia Aur, Argint şi Un Bronz Perfect se desfăşoară în perioada 1 iunie – 12 august 2012 şi include toate cele 14 produse din gama Gerovital Sun.
Participând la promoţie, consumatorii vor avea ocazia sa câştige 10 medalii de aur în valoare de 1.000 de euro fiecare şi 3.504 medalioane de argint, sub formă de pandantiv. Medalioanele se vor acorda zilnic, la fiecare 15 minute, între orele 09-21.
Pentru a intra în posesia uneia dintre medaliile cu însemnele Olimpiadei, consumatorii trebuie să trimită codul unic promoţional de pe produsele Gerovital Sun, fie prin sms, fie online, prin intermediul site-ului sun.gerovital.ro. Câştigătorii se vor desemna săptămânal, prin tragere la sorţi.
Ambasadorul oficial al campaniei va fi blogger-ul Cristian China Birta, unul dintre cei mai apreciaţi bloggeri români, care va transmite în timp real impresiile, emoţiile şi gândurile suporterilor români de la Olimpiadă celor de acasă.
Campania „Hai să aducem România acasă” este unul dintre cele mai importante proiecte de responsabilitate socială desfăşurate de Farmec. Lansată anul trecut, campania îşi propune să-i sprijine pe sportivi în drumul lor către una dintre cele mai importante competiţii, Jocurile Olimpice de la Londra 2012. „Parteneriatul încheiat cu Comitetul Olimpic şi Sportiv Român este justificat de misiunea socială a mărcii Gerovital, o marcă 100% românească, de a susţine valorile româneşti, atât în ţară, cât şi în străinătate.” a declarat Mircea Turdean, director general Farmec Cluj-Napoca.
Despre Farmec SA Cluj-Napoca
Farmec SA Cluj-Napoca, cel mai mare producător român de cosmetice, deţine mărci recunoscute internaţional, printre care Gerovital H3 Evolution, Gerovital H3 prof. dr. Ana Aslan, Gerovital Plant, Aslavital şi Farmec. Din decembrie 2011, peste 200 de produse din portofoliul Farmec pot fi achiziţionate şi online, direct de pe site-ul farmec.ro.
În prezent, produsele Farmec ajung pe toate continentele, în țări din Europa, Asia și America de Nord, unele dintre principalele pieţe fiind Japonia, Liban, Emiratele Arabe Unite şi ţări din Europa, cum sunt Ungaria, Spania, Italia sau Grecia. Din 2002, drept recunoaştere a calităţii produselor sale, compania deţine Certificatul Internaţional de Calitate ISO 9001. Din iunie 2008, Farmec deţine drepturile integrale de utilizare a mărcii Gerovital.
Pentru a fi la curent cu ultimele noutăţi legate de brand, sfaturi utile din partea specialiştilor noştri, surprize şi concursuri ne puteţi urmări şi pe conturile noastre de social media.
Twitter: twitter.com/#!/farmec
Facebook: facebook.com/farmec.company