Livrare gratuită în România la plata online, la comenzi de 59 de lei. | 1 + 1 GRATIS la Rujurile Gerovital Beauty | OUTLET Gerovital Plant: -30% la ultimele bucăți.
Luni - Vineri: 8:00 - 16:00
Comenzi telefonice+40 372 406 300
Sugestii de căutare
    Coş cumpărături
    0 Produse
    0
    Nu ai nici un produs în coş.
    Foloseşte Testul Farmec
    sau intră în Lista de produse
    SUGESTII

    Presă

    OnlineComunicate de presă
    Vezi toate comunicatele
    Creştere de 10% a cifrei de afaceri pentru Farmec Cluj-Napoca, la finalul lui 2010

    Compania şi-a menţinut ritmul de creştere pe parcursul anului şi vizează o evoluţie similară şi în 2011.

    Cluj-Napoca, 2 februarie 2011
    -  Farmec Cluj-Napoca, cel mai mare producător român de cosmetice, a încheiat anul 2010 cu o cifră de afaceri de 95,9 milioane lei, în creştere cu 10% faţă de 2009. Mărcile din portofoliul companiei continuă să fie prima alegere a consumatorilor români, Farmec fiind lider în volum pe segmentele de îngrijire a feţei, demachiere, creme de mâini şi, valoric, pe segmentul tratamentelor pentru păr.

    “Am încheiat un an dificil cu rezultate peste aşteptări, în condiţiile în care, în primele luni, obiectivul nostru de creştere era de 5%”, declară Mircea Turdean, Director General Farmec Cluj-Napoca. “Motorul creşterii au fost lansările, susţinute de investiţii în marketing şi de o prezenţă mai vizibilă în principalele canale de distribuţie. Pentru acest an, avem în vedere consolidarea poziţiei pe piaţă şi un avans al afacerilor de încă 5%, în condiţiile în care vom avea un mare număr de noutăţi cu care vom susţine vânzările. Intenţionăm, de asemenea, să pătrundem  în reţelele moderne de retail din afara ţării, primii paşi în această direcţie fiind deja realizaţi anul trecut, prin intrarea pe  piaţa din Ungaria.”

    Conform datelor furnizate de compania de cercetări de piaţă Nielsen, în segmentul de îngrijire a feţei, Farmec este lider cantitativ în 2010, ca producător, cu o cotă de piaţă de 26,2%, în timp ce valoric deţine o cotă de 20,64%. Pe acelaşi segment, brandul Gerovital se menţine lider de piaţă cantitativ, înregistrând o cotă de 16,10%, în creştere faţă de anul 2009. Evoluţia a fost influenţată de extinderea mărcii prin lansarea, la începutul lui 2010, a gamei Gerovital H3 Evolution, care a fost bine primită pe piaţă şi a înregistrat vânzări peste aşteptări.
    Laptele Doina ocupă în continuare primul loc în clasamentul demachiantelor din România, având o cotă cantitativă de 17,32%. Rezultate foarte bune au înregistrat şi cremele de mâini marca Farmec (lider de piaţă cantitativ), dar şi tratamentele de păr, care sunt lider valoric, cu o cotă de 18,3%.
    Farmec a extins anul trecut gama de îngrijire a părului Gerovital Plant Tratament cu şapte produse specializate, dezvoltate în laboratoarele proprii şi a derulat o campanie în care componenta online a jucat un rol important. 
    Mărcile Nufăr şi Triumf rămân liderii absoluţi ai segmentelor detartranţi şi produse de curăţenie pentru bucătărie, în volum şi valoare.

    Despre Farmec SA Cluj-Napoca
    Farmec SA Cluj-Napoca, cel mai mare producător român de cosmetice, deţine mărci recunoscute internaţional, printre care Gerovital H3 Evolution, Gerovital H3 prof. dr. Ana Aslan, Gerovital Plant, Aslavital şi Farmec. Produsele Farmec sunt prezente în peste 40 de ţări din întreaga lume, ca Japonia, Iran, Spania, Italia, Portugalia, Grecia, Ungaria, Slovacia, Republica Moldova, Cehia, Norvegia, Croaţia, Thailanda, Liban, Iordania, Kuwait, EAU, Coreea de Sud, SUA. Din 2002, drept recunoaştere a calităţii produselor sale, compania deţine Certificatul Internaţional de Calitate ISO 9001. Din iunie 2008, Farmec deţine drepturile integrale de utilizare a mărcii Gerovital. Competitorii direcţi ai companiei sunt L’Oreal Paris, Beiersdorf , Unilever, Elmi Prodfarm, Johnson&Johnson.