Meniu companie

Gama Gerovital H3 Hyaluron C a fost desemnată „Produsul Anului 2018”

Farmec, cel mai important producător român de cosmetice, anunță că, pentru al doilea an consecutiv, brandul Gerovital a fost desemnat „Produsul anului”. Gama Gerovital H3 Hyaluron C, lansată în noiembrie 2017, a fost declarată câștigătoare la categoria “Îngrijirea feței”. Aceasta s-a evidențiat față de competiție din perspectiva unui set de atribute precum inovația, atractivitatea și gradul de satisfacție oferit consumatorilor.
„Gerovital este unul dintre cele mai puternice branduri românești, a cărui istorie de peste jumătate de secol a fost conturată de valori precum tradiția, inovația și încrederea, puternic înscrise în ADN-ul brandului. Acest premiu reprezintă o validare a obiectivelor specialiștilor Gerovital de a inova și moderniza constat portofoliul de produse, în funcție de trendurile de consum și de cele mai recente descoperiri din domeniul cosmetic. Le mulțumim consumatorilor noștri pentru încrederea și susținerea acordată. Cu pasiune și dedicare vom continua să ne implicăm în afirmarea constantă a expertizei Gerovital – un brand relevant și valoros pentru toți românii”, a declarat Răzvan Alistar, PR Manager Farmec.
Gama Gerovital H3 Hyaluron C a obținut acest titlu în cadrul galei Produsul Anului 2018. Linia cosmetică, ale cărei formulări contribuie la estomparea semnificativă a ridurilor, la hidratarea și regenerarea pieli, a fost creată pe baza acidului hialuronic pur și lipozomal, în concentrație mărită și a vitaminei C. Cele 5 produse din gamă sunt destinate îngrijirii tenului normal cu tendință de uscare, adresându-se în special femeilor cu vârsta cuprinsă între 30-50 de ani.
Competiția Produsul Anului premiază cele mai inovative produse din România, care aduc un aport în îmbunătățirea vieții consumatorilor, la 29 de categorii distincte de piață. Câștigătorii au fost desemnați pe baza punctajelor acordate de consumatorii participanți la sondaj. Cercetarea online s-a desfășurat pe un panel de 7100 de persoane, cu vârsta cuprinsă între 18 și 54 de ani, într-un eșantion reprezentativ la nivel național.
Farmec va folosi eticheta “Votat Produsul Anului” pe ambalajele gamei Gerovital H3 Hyaluron C și în toate materialele de comunicare ale liniei, pe parcursul următoarele 12 luni. Anul trecut, în cadrul acestei categorii – „Îngrijirea feței”, trei dintre soluțiile antirid ale gamei Gerovital H3 Evolution au fost desemnate “Produsul Anului 2017” – Apa micelară cu Acid Hialuronic, Serul cu Acid Hialuronic, concentrație 6% și Crema antirid cu Acid Hialuronic, concentrație 3%.