Livrare gratuită în România la plata online, la comenzi de 59 de lei. | 1 + 1 GRATIS la Rujurile Gerovital Beauty | OUTLET Gerovital Plant: -30% la ultimele bucăți.
Luni - Vineri: 8:00 - 16:00
Comenzi telefonice+40 372 406 300
Sugestii de căutare
    Coş cumpărături
    0 Produse
    0
    Nu ai nici un produs în coş.
    Foloseşte Testul Farmec
    sau intră în Lista de produse
    SUGESTII

    Presă

    OnlineComunicate de presă
    Vezi toate comunicatele
    Vânzările Farmec Cluj-Napoca au crescut cu 16% în primele șase luni al anului 2013
    Cluj-Napoca, 29 iulie 2013: În primele 6 luni ale anului, FARMEC a înregistrat vânzări în creştere cu 16% față de aceeași perioadă a anului trecut. Această evoluție confirmă tendința de creștere anuală a performanțelor companiei, după ce, în primul trimestru din 2013, Farmec Cluj-Napoca și-a majorat vânzările cu 9% față primul trimestru al anului 2012.

    „Performanțele foarte bune ale vânzărilor Farmec reprezintă rezultatul investițiilor constante în îmbunătățirea și dezvoltarea portofoliului nostru de produse”, a afirmat Mircea Turdean, Director General al Farmec Cluj-Napoca. „Astfel, în prima jumătate a acestui an, am prezentat consumatorilor noștri gama Farmec Natural și am extins gama Gerovital Plant Tratament. În același timp, ne-am bucurat să-i surprindem plăcut prin modernizarea celor două game de produse de curățenie - Nufăr și Trimf. Vedetele perioadei de vară sunt, fără îndoială, produsele depilatoare și cele de protecție solară”, adaugă acesta.

    Potrivit calculelor realizate de companie pe baza rapoartelor Nielsen pentru categoria Produse Depilatoare, perioada ianuarie – decembrie 2012, în total piaţă din România, produsele depilatoare Farmec sunt cele mai vândute produse de acest tip din România (ca volum). Produsele depilatoare de la Farmec sunt recunoscute de zeci de ani pentru eficiența lor, deoarece conțin ingrediente ce contribuie la îndepărtarea eficientă a părului nedorit, lăsând pielea fină, hidratată și catifelată.

    „În următoarea perioadă vom continua să investim în modernizarea laboratoarelor noastre și în cercetare, astfel încât să putem răspunde, la cel mai înalt nivel, cerințelor consumatorilor noștri. ”, a mai adăugat Mircea Turdean.


    Despre Farmec SA Cluj-Napoca
    Farmec SA Cluj-Napoca, cel mai mare producător român de cosmetice, deţine mărci recunoscute internaţional, printre care Gerovital H3 Evolution, Gerovital H3 prof. dr. Ana Aslan, Gerovital Plant, Aslavital şi Farmec. Din luna decembrie 2011, peste 200 de produse din portofoliul Farmec pot fi achiziţionate şi online, direct de pe site-ul www.farmec.ro.

    În prezent, produsele Farmec ajung pe toate continentele, în ţări din Europa, Asia şi America de Nord, unele dintre principalele pieţe fiind Japonia, Liban, Emiratele Arabe Unite şi ţări din Europa, precum Ungaria, Polonia, Spania, Italia sau Grecia. Compania deţine Certificatul Internaţional de Calitate ISO 9001:2008, Certificatul Internaţional pentru Managementul de Mediu ISO14001:2004 si din acest an Certificatul de Bună Practică de Fabricație, conform cu cerințele standardului ISO 22716:2007. Din iunie 2008, Farmec deţine drepturile integrale de utilizare a mărcii Gerovital.
    Pentru a fi la curent cu ultimele noutăţi legate de brand, sfaturi utile din partea specialiştilor noştri, surprize şi concursuri ne puteţi urmări şi pe conturile noastre de social media.
    Twitter:https://twitter.com/#!/farmec
    Facebook: facebook.com/farmec.company