Meniu companie

Noua gamă Gerovital Must Have: Vine în ajutorul unui ten perfect!

Din ce în ce mai multe game de cosmetice oferă soluții punctuale la probleme specifice cu care se confruntă fiecare tip de ten. Noile tendințe din industrie înseamnă o atenție specială pentru calitățile naturale ale oricărui tip de piele, venind în întâmpinarea nevoilor cu soluții ce aduc îmbunătățiri la nivelul feței din punct de vedere estetic, metabolic și funcțional. 

Dacă îți dorești și tu să acționezi în acord cu propria frumusețe, verifică portofoliul de produse puse la dispoziție în noua gamă Gerovital Must Have de la Farmec. Acestea combină știința pură a unor ingrediente esențiale, care vin în ajutorul unei îngrijiri profunde, astfel încât tu să te bucuri de un chip perfect! Simplifică totul și acționează după regulile tale urmărind noile trenduri Skinimalist, pe care le regăsești detaliate în formulările mai jos.

Sorbet-cremă booster de hidratare cu 2% Niacinamidă Must Have

Noua gamă Gerovital Must Have de la Farmec îmbină știința pură a unor ingrediente vedetă din laboratoare cu îngrijirea specifică de care fiecare tip de ten are nevoie, pentru a răspunde unor provocări punctuale. Gama Must Have conține 4 seruri ultra-active, cu aplicații super practice, și două creme cu texturi spectaculoase, formulate ingenios pentru a veni în ajutorul unui ten perfect! 

Textura ușoară și perlată, de tip sorbet, din crema cu niacinamidă 2% este potrivită pentru orice tip de ten, formula fiind concepută în special pentru tenurile mai tinere, de peste 20 de ani. Produsul se recomandă însă și pentru îngrijirea pielii lipsite de luminozitate, cu aspect tern și riduri fine, sau care sunt afectate de semne post acneice, constituind de altfel și o foarte bună bază de machiaj.

Crema-sorbet conține ingrediente cu rol activ în hidratarea și luminozitatea pielii. Niacinamida stimulează sinteza colagenului din piele pentru a-i reda tonusul și elasticitatea, iar acidul hialuronic cu masă moleculară mare, prezent în concentrație de 0,3%, ajută la formarea unui film hidratant la suprafață, împiedicând evaporarea apei din interiorul dermului și având totodată rol antiinflamator. 

Poți utiliza Crema-sorbet booster de hidratare atât dimineața cât și seara, după demachiere, pentru a te bucura de o piele mai tonifiată, cu aspect luminos și hidratată instant. În cazul în care observi un ușor efect de descuamare la nivelul feței, poți lăsa produsul să acționeze doar pe timp de noapte.

Gerovital Must Have Sorbet cremă booster hidratare

Ser hidratant cu 10% niacinamidă Must Have

Un alt produs cu efect puternic de hidratare imediată, dar și de corectare a petelor sau cicatricilor este Serul cu niacinamidă pentru ten. Acest produs versatil din gama Must Have aduce beneficii atât tenurilor tinere, cât și celor mature. Niacinamida – nutrient esențial în îngrijirea pielii, derivată din Vitamina B3 -, este prezentă aici în concentrație crescută, de 10%, iar în acest fel va acționa în mod activ pentru a diminua pierderile de apă trans-epidermale și pentru a stabiliza funcția de barieră a pielii. La rândul său, gluconatul de zinc ajută la normalizarea activității glandelor sebacee și la reglarea secreției de sebum.

Este recomandat să folosești acest ser în cazul în care tenul tău este deshidratat, sau dacă prezintă pete pigmentare, cicatrici ori semne acneice. Produsul ajută și la reducerea aspectului de pori dilatați, contribuind la confortul și îmbunătățirea aspectului tenului gras. 

Aplică serul înaintea unei creme, fără a-l combina cu alte produse, și testează toleranța pe o zonă mică de piele. În caz de disconfort este necesar să întrerupi utilizarea sa.

Gerovital Must Have Ser hidratant cu 10% niacinamidă

Serul antirid și fermitate cu 10% peptide Must Have

În componența serului antirid și fermitate din gama Must Have se regăsesc patru tipuri de peptide, care acționează sinergic pentru a consolida matricea extracelulară, a diminua ridurile și a crește elasticitatea și hidratarea pielii. Squalan-ul și aloe vera sunt ingrediente cu rol puternic hidratant, serul cu textură mătăsoasă valorificând din plin aceste efecte de hidratare și protecție pentru tenurile tinere. Dacă tenul tău este matur, vei beneficia totodată de creșterea elasticității pielii și diminuarea profundă a ridurilor.

Testează toleranța la acest produs cu textură ușoară, destinat unui ten obosit și deshidratat, pe o zonă mică de piele. Se recomandă să întrerupi utilizarea în caz de disconfort.

Gerovital Must Have Ser antirid și fermitate cu 10% peptide

Ser peeling 10% AHA Must Have

Dacă îți dorești o strălucire naturală a pielii și reducerea petelor vizibile poți utiliza serul de peeling pentru ten din noua gamă Gerovital Must Have. Datorită complexului AHA (alfa-hidroxi-acizi), acest produs îți va asigura o exfoliere blândă și o regenerare din profunzime către suprafață a tenului, pe lângă hidratarea eficientă. Îl poți folosi o dată pe săptămână pentru procedurile de exfoliere uzuale, necesare  pentru a maximiza efectele oricărui produs cosmetic, sau pentru exfolierea prealabilă asociată, dacă urmezi un tratament de depigmentare. 

După o astfel de procedură – care se recomandă în sezoanele mai puțin însorite – este necesar să aplici o cremă calmantă protectoare, iar pe durata tratamentului se recomandă să eviți expunerea la soare și să folosești o cremă cu factor de protecție solară mare. Testează toleranța la produs pe o zonă mică de piele.

Gerovital Must Have Ser peeling 10% AHA

Serul contur pentru ochi cu 3% cafeină Must Have

Orice rutină de îngrijire corectă are în vedere și o atenție sporită acordată zonei ochilor, așa încât dacă te confrunți cu diminuarea tonusului și elasticității pielii și dorești să protejezi această porțiune, testează noul ser contur pentru ochi Gerovital Must Have. Acesta conține ingrediente esențiale ce contribuie la revitalizarea tenului și reducerea inflamațiilor. Cafeina are un efect puternic antioxidant și stimulează microcirculația, acționând împreună cu escina pentru diminuarea cearcănelor și reducerea edemelor – citește mai multe despre beneficiile cafeinei în îngrijirea tenului aici. Vitamina C sub formă lipozomală stimulează producerea de colagen, iar combinația acestor compuși activi contribuie la revitalizarea tenului și previne instalarea unui aspect tern, lipsit de vitalitate și apariția inflamațiilor sau a pungilor sub ochi. 

Masează ușor crema până la absorbția în piele, pentru a te bucura de efectul ei de revitalizare și luminozitate din porțiunea de sub ochi.

Gerovital Must Have Ser contur pentru ochi 3% cafeină

În concluzie, noua gamă Gerovital Must Have este un…must see, dacă vrei să te bucuri și tu de noul trend Skinimalist din industria cosmetică! Apelând la texturile inovatoare din gama Must Have, unde știința pură a unor ingrediente esențiale se îmbină cu îngrijirea profundă de care fiecare ten are nevoie, vei acționa în acord cu propria frumusețe, pentru a te bucura de un ten perfect!

Inapoi la lista de articole

Cuprins