Meniu companie

Tratamente pentru afecțiunile scalpului

Părul și scalpul se pot confrunta cu probleme dintre cele mai variate de-a lungul vieții. Nu doar mătreața este o problemă des apărută în rândul persoanelor adulte, ci și alte tipuri de afecțiuni cauzate de stilul de viață, dietă, probleme de sănătate sau factori de mediu.

Căderea părului, alopecia areată sau dermatita seboreică sunt doar o parte dintre formele cele mai frecvente probleme apărute pe păr sau scalp. Deși o parte dintre ele reprezintă moșteniri genetice, în multe cazuri astfel de situații pot fi ținute sub control prin tratamente eficiente. Iată mai jos câteva dintre aceste soluții. 

Afecțiuni cu care se pot confrunta părul și scalpul

  • Calviția sau căderea părului

Una dintre cele mai frecvente probleme cu care se pot confrunta la vârstă adultă atât femeile cât și bărbații este căderea părului. Un fenomen de altfel normal pentru regenerare capilară, calviția poate deveni o sursă de îngrijorare atunci când survine brusc, părul se rărește foarte tare, sau pe anumite porțiuni ale scalpului apar zone unde firele au dispărut de tot. 

  • Alopecia areată 

În rândul bărbaților în special, pe anumite porțiuni ale scalpului apar porțiuni unde părul a căzut de tot, iar aceste zone se pot lărgi treptat înspre unele mai mari. Deseori căderea firelor nu este permanentă, dar ele pot să crească la loc mai încet ulterior[1].

  • Mătreața uscată

Mătreața uscată, care se manifestă prin apariția unor scuame subțiri, albe și uscate, care nu aderă de scalp și pot fi îndepărtate ușor, este o problemă ce apare frecvent în special în rândul persoanelor adulte. Este cauzată în principal de pielea uscată a scalpului, dar este favorizată de condițiile de mediu sau de folosirea neadecvată a unor produse de îngrijire a părului. 

  • Dermatita seboreică

Pe de altă parte, scalpul poate prezenta în anumite situații o mătreață de tip gras, la care scuamele au aspect uleios, alb-gălbui. Dermatita seboreică este o formă mai severă de eczemă sau iritație a pielii și se poate manifesta și pe alte porțiuni ale corpului unde se produce mai mult sebum – obraji, frunte, urechi, sprâncene sau laturile nasului – fiind de regulă însoțită de iritații sau mâncărimi[2]. Această afecțiune apare destul de frecvent și la nou-născuți, sub formă de mici coji cu aspect albicios, care însă dispar de la sine după un timp[3].

  • Psoriazis

În cazul psoriazisului, mătreața grasă se manifestă prin apariția unor plăci sau zone întinse cu scuame mai severe, însoțite de roșeață, pe păr, scalp, gât, frunte, în spatele urechilor. Este o afecțiune cronică autoimună, cauzată de un sistem imunitar hiperactiv, cu simptome care se pot înrăutăți sau ameliora în timp.

Cauze ale afecțiunilor părului și scalpului

Fiecare dintre afecțiunile scalpului pot avea cauze punctuale sau generale, iar formele de manifestare pot să fie accentuate de factori interni sau externi. Iată cele mai frecvente:

  • sistem imunitar deficitar, precum alopecia areată, când celulele atacă în mod incorect foliculii de păr pe anumite porțiuni;
  • temperaturile scăzute, care cauzează uscarea excesivă a părului sau scalpului, rezultând mătreața uscată;
  • poluarea, stresul, dieta neadecvată și lipsa de vitamine;
  • probleme hormonale, sau tratamente cu contraceptive;
  • moștenirea genetică;
  • disfuncții tiroidiene, care duc la fragilizarea părului și uscarea sa în exces;
  • folosirea neadecvată a anumitor produse de coafare (fixative, pomade) ori șampoane care produc prea multă spumă. 

Tratamente eficiente pentru afecțiunile părului și scalpului

Iată ce soluții din portofoliul Farmec îți recomandăm pentru a preîntâmpina sau a ține sub control problemele legate de afecțiunile scalpului, și a ajuta la regenerarea acestuia:

  • Șampon împotriva căderii părului

Din gama Gerovital H3 Derma+ îți recomandăm șamponul anticădere, care oprește căderea în exces a părului și stimulează regenerarea. Acesta conține compuși activi precum Procapil și Biocapigen, care acționează direct asupra cauzelor ce provoacă alopecie. Formula sa blândă reglează sebumul de la nivelul scalpului, protejează firul de păr și îl face mai rezistent.

Sampon anticădere Gerovital H3 Derma+

  • Tratament anticădere

Fiolele tratament au efect maxim de prevenire a alopeciei, deoarece ingredientele active menționate mai sus și regăsite aici în formulă concentrată acționează sinergic, împreună cu extractul de Maca, pentru a elimina toate cauzele ce conduc la slăbirea rădăcinii firului de păr și la căderea acestuia. Produsul stimulează și normalizează creșterea firelor, protejând părul împotriva stresului endogen și exogen. 

Rezultate, dovedite după o perioadă de testare de 6 săptămâni consecutive, au arătat că după folosirea produsului, căderea părului s-a redus în 100% dintre cazuri, pe 21 de subiecți între 20-60 de ani testați.

Tratament anticădere

  • Gel spălare pentru piele cu roșeață și scuame

Pentru a reduce din aspectul roșiatic al feței, gâtului sau scalpului afectat de psoriazis sau dermatită seboreică poți utiliza un gel special conceput pentru spălare, din gama Gerovital H3 Derma+. Acesta reduce nivelul scuamelor seboreice formate de mătreața grasă, și calmează imediat iritațiile neplăcute, prin diminuarea senzației de mâncărime și disconfort al pielii.

Gel spălare pentru piele cu roșeață și scuame

După cum ai observat deja, există numeroase soluții, cu rezultate dovedite, care te pot ajuta să ții sub control problemele sau afecțiunile ce pot să apară la nivelul scalpului. Tot ce-ți mai rămâne de făcut este să alegi produsele potrivite pentru tine, pentru a rezolva situațiile cu care te confrunți.

Resurse:

  1. https://www.healthline.com/health/scalp-conditions#picturesof-scalp-conditions, accesat 14.10.2022;
  2. https://www.healthline.com/health/skin/seborrheic-dermatitis#on-the-scalp, accesat 14.10.2022;

https://www.healthline.com/health/scalp-conditions#conditions-by-type, accesat 14.10.2022.

Inapoi la lista de articole

Cuprins